revelație

14/01/2013

Imaginează-ți o noapte, dar o noapte ca nicio altă noapte. O noapte neagră și sumbră, fără lună și stele, mai neagră și mai tăcută decât străfundurile celor mai adânci peșteri. Un abis egalat doar de propriul tău suflet. Iar în acea noapte niciun zgomot nu se aude, nimic nu mișcă, nimic nu trăiește sau speră. Doar Tu viețuiești, larvar și inutil, tu și strigătul tău, asurzitor și tăcut, amar amestec. Un strigăt care-și sparge timpanele și care-ți seacă sufletul, dar pe care nimeni nu-l aude. Nimeni, în afară de tine. Pentru că tu ești singurul care a mai rămas. Pentru că nu e nimeni și nu este nimic de auzit; doar de suferit. Doar Nimicul este. Neantul care te înghite, care-ți linge pofticios și fără ranchiuna degetele, lacom să urce mai sus, să progreseze. Și atunci, când  urletul mut se aude doar în pustiul care ai devenit, atunci și nici atunci vei înțelege în sfârșit ce înseamnă cu adevărat singurătatea.

catren

18/11/2012

Dacă ne-am întoarce pe propriile urme,
Orbecăind aiurea prin peșterile memoriei,
Probabil că am reuși să găsim metode noi
De a ne face nefericiți.

cea mai bună zi

03/09/2012

Asta e cea mai bună zi din viața mea de până acum. Asta e cea mai bună zi din viața mea de până acum. Asta e cea mai bună zi din viața mea de până acum…

O repeta ca pe o mantră. Citise undeva că e o metodă care dă rezultate – autosugestia pozitivă – și care, repetată zi de zi, te face să te simți mai bine. Nu credea el în astfel de chestii, se considera un realist, chiar un sceptic, dar totuși încercase, că doar n-avea nimic de pierdut. Și culmea, funcționa. Autosugestie sau nu, se simțea mai bine de când începuse să se bombardeze cu mesaje pozitive încă devreme de dimineață.

La asta și la multe altele (trebuie să slăbesc, aș vrea să merg în Austria de revelion, iar a crescut euro, am 37 de ani și n-am făcut nimic) se gândea în timp ce privea absent pe geamul autobuzului care îl ducea la serviciu. Era locul lui preferat, la geam. Avea mașină, dar prefera să meargă cu autobuzul; îl făcea să se simtă mai viu. Și, în plus, era și mai ieftin. Atât de scufundat era în sine încât nici n-a văzut ce i-a lovit.

Fusese vina șoferului de autobuz, prea grăbit, care forțase verdele și intrase pe roșu în intersecția intens circulată. Poate că era obosit sau poate se gândea atunci la altceva. La fel, celălalt șofer intrase neatent în intersecție, înainte ca roșul său să se transforme în verde.

Dacă ar fi fost o mașină mică n-ar fi fost nicio problemă. Pasagerii s-ar fi ales doar cu o zguduitură și o sperietură zdravănă. Dar s-a nimerit să fie un camion de gunoi, care a lovit autobuzul exact în dreptul locului său. Desigur, n-a mai avut timp să-și dea seama de asta. Geamul lângă care stătea s-a spart în așchii lungi, iar o bucată i s-a înfipt în gât, secționându-i artera carotidă.

„Asta e cea mai bună zi din…” mai apucă să mestece o fărâmă de gând, înainte de a păși definitiv în neant.