Nu avea mai mult de 6-7 ani, dar părea mai mică de atât, pierdută printre hainele rupte și cu 2-3 numere în plus, moștenite de la frații mai mari. Era murdară și zdrențăroasă, dar avea o figură simpatică, cu ochii vii, încă nestinși de ce avea să vină. Stătea în față la Unirea și mergea cu mâna întinsă printre trecători. Cei mai mulți o ocoleau, alții priveau în altă parte, unii nici n-o observau și mai-mai să se împiedice de ea. Odată chiar fusese doborâtă de un tânăr grăbit; încă o mai durea julitura din cot.
Mama ei o aducea dimineața pe la 9-10 și o lua înapoi acasă târziu, după 4-5. Până atunci trebuia să se descurce singură – și să strângă și ceva bani între timp, monede de 50, hârtii de 1 leu sau chiar de 5, dacă avea noroc. Doar că nu prea avea, și erau zile când nu strângea mai nimic – și atunci i se făcea frică, pentru că știa că va fi certată și bătută din cauza asta. Alteori reușea să adune ceva bănuți – nu știa exact câți, nu știa să socotească – și atunci primea drept răsplată o ciocolată ieftină sau o înghețată, dacă era vară. Uneori, când era frig sau ploua, se adăpostea în holul la McDonald’s, până nu era alungată de către un angajat zelos. Iar zilele treceau.
Umbla cu mâna întinsă și nimeni n-o băga în seamă. Un domn bine îmbrăcat trecea pe lângă ea, vorbind concentrat la smartphone-ul lipit de ureche: „da, ți-am zis, banii sunt în cont, i-am virat încă de ieri, poți să verifici.”
